Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2020

Turismul în perioada pandemiei 2020: Exemple pede bune practici din județul Botoșani

  Câteva exemple pe care le considerăm de bune practici din județul Botoșani în ceea ce privește gestionarea turismului în perioada dificilă a pandemiei 2020. Un prim exemplu este cel al parcului de agrement intitulat Cornișa Aquapark, un proiect cu fonduri europene. Pentru perioada sezonului estival 2020 parcul a funcționat din plin și în condiții de foarte bună siguranță. Accesul în parc  este făcut pe baza de programare, inclusiv programare electronică, cu limita prestabilită de utilizatori care să asigure condițiile de distanțare. Bineînțeles că la intrare clienții sunt verificați conform reglementărilor în vigoare privind starea de sănătate și echipamentul. Pe întreaga durată a activității de vară a existat o supraveghere conștiincioasă a respectării regulilor. Au fost organizate activități de mare impact la public precum ar orele de aerobic cu instructor, în aer liber sau la piscină . De asemenea, concursuri la care au valorificate celelalte facilități ale parcului (competi

Turism verde 2020 în Euro regiunea Nord-est - Lush Burlacu

 

CAMPANIE INTERNAȚIONALĂ PENTRU SIGURANȚA CUMPĂRĂTURILOR ON-LINE Actualitatea Botosaneana » Feed / by Vasile Timofciuc / 21min

Poliția Română, alături de agențiile de aplicare a legii din alte 15 state, participă la campania internațională dedicată comercianților on-line ,,Vinde în siguranță”. Activitatea are ca obiectiv informarea comercianților on-line cu privire la cele mai bune măsuri de siguranță pe care le pot lua, în contextul viitoarelor campanii comerciale. Black Friday sau Cyber Monday se apropie, iar realizarea cumpărăturilor on-line a devenit din ce în ce mai ușoară, însă trebuie avută în vedere siguranța acestor achiziții. Pandemia COVID-19 a determinat și mai mulți consumatori să se orienteze spre comerțul on-line. Pentru companii, această tendință aduce atât provocări, cât și oportunități, dar însemnă și un risc mai mare de fraude cărora le pot cădea victime comercianții și cumpărătorii. Campania din acest an se adresează comercianților care vând on-line – #SellSafe (#VindeÎnSiguranță). Prin această campanie de conștientizare, lansată astăzi, agențiile de aplicare a legii din 16 țări s-au alătur